Un mandat cu realizări importante pentru Tunari. Dezvoltarea comunei se face de comun acord cu cetățenii

Primarul Alexandru Neacșu se poate mândri în mandatul său cu finalizarea unui număr ridicat de lucrări importante, despre care este convins că au contribuit masiv la îmbunătățirea nivelului de trai al cetățenilor, mai ales că implementarea proiectelor s-a făcut după consultarea prealabilă a locuitorilor, astfel încât tot ceea ce înseamnă modernizare în comună să se realizeze conform nevoilor de confort și siguranță ale beneficiarilor direcți, adică tunărenii.